Inapoi - 10
„Mi-ai simtit muntii? Dar padurile? Ce ai vazut pe culmi? Tu nu ai trait niciodata minunile dacilor. Nu le-ai auzit rugaciunile. Tie nu ti-a vorbit Sfinxul din Bucegi si nici Delta nu ti-a cantat vreodata. Tu nu simti nici macar sangele strabunilor tai. Nu stii nimic despre ei si nici nu te intereseaza. Nu le auzi cantecul, nici plansul. Nu le simti jalea, nici dorul. Ai mei ma cheama, iar glasul lor se aude peste zari de departe si totusi… cat de aproape de mine le bate inima. In pieptul meu, as spune, pentru ca sunt copilul lor. Si simt ca ei, visez ca ei… ma cheama inapoi pamantul meu si stau cu tine: un profan. Totusi te iubesc la fel de mult… poate mai mult pentru ca, pentru tine, am fost in stare sa-mi las leaganul si sa ma ologesc… Pentru tine! Si tu? Ce ai facut tu pentru mine? Esti rece ca izvoarele, dar ai si frumusetea lor. Cantecul lor nu ti-e strain, dar treci pestre tot ce insemn ca peste pietre. Ce pot sa fac? Te pedepsesc… iubindu-te!” – Dieter auzea, dar nu asculta niciodata.