Dieter - 3
Lui Dieter nu ii placeau aceste „conversatii” cam dese. Nu avea replica, de cele mai multe ori. Prefera sa se intoarca cu spatele si sa o ignore. Ea se retragea, plangand, in alta camera, iar el o lasa asa: nu avea nici un cuvant bun, nici nu schita vreodata un gest de intelegere: „crezi ca ma faci sa spun ca tine daca plangi?” obisnuia sa o intrebe pe un ton rautacios, de „invingator”. „Crezi ca dupa ce esti asa de rea si agresiva o sa te iert?”.
Ea ii raspundea bland: „doar vreu sa ma iei in brate cand mi-e greu. Doar vreau sa-mi spui ca nu sunt singura. Vreau doar sa gasesti zece minute pe zi pentru mine, sa nu ma mai tratezi ca pe un bar in care intri sau iesi dupa bunul plac. Sunt sotia ta, iar asta implica responsabilitati. Nu poti sa continui asa: vii acasa, mananci, deschizi televizorul si te culci…”
„Nu ai pic de intelegere pentru mine. Nu te intereseaza de loc firma… Ai face orice ca sa nu muncesti… Nu vezi cat de mult muncesc eu pentru ca tu sa ai un acoperis deasupra capului si mancare pe masa. Traiesti asa de bine… si nu faci nimic…”
Aici Dieter nu era de loc drept. Afara de „sclavagismul” autoimpus mai era si munca de la firma, pe care Victoria nu o iubea. Nu era total opusa ideilor ei, dar nu prezenta nimic interesant. Plus ca Dieter nu o asculta niciodata, doar pentru ca se temea ca nu cumva ceilalti angajati sa afle ca ideea venise de la sotia lui si, in felul asta, el sa apara drept un „barbat sub papuc”. Raceala lui zilnica, modul in care o ignora ori de cate ori ea incerca sa-i spunca ceva, bun sau rau, isi avea radacinile in aceasta idee fixa pe care Dieter, involuntar, o ridicase la rang de obsesie.
Victoria ii adresa reprosurile, de cele mai multe ori pe un ton bland, rugator… Dar el interpreta totul drept…. „agresivitate”. Poate ghicea in spatele blandetii ei ce putere se ascundea, de fapt. Era acolo o forta pe care Vic nu dorea sa o foloseasca. Ar fi insemanat sa nu joace „fair play”. A folosi ceea ce el nu avea, a folosi armele pe care el nici macar nu le visa… calitatile de care el se temea pentru ca le simtea si nu le intelegea… era prea mult. Insemna lipsa de respect pentru el, iar Victoriei nici prin cap nu-i trecea asa ceva. In plus se simtea prea slaba pentru un asemenea efort de vointa. Pentru ca atunci cand iubea – iar asta i se intampla pentru a patra oara in viata, altfel decat in situatiile precedente si cu o intensitate care ar fi putut schimba sensul de rotatie al pamantului – isi pierdea mintile. Asa de simplu. Nu mai vedea, nu mai auzea… nu o mai interesa nimic altceva decat cel inspre care erau indreptate toate gandurile si sentimentele ei. Doar ca „slabiciunea” asta nu avea cum sa dureze prea mult. Mai devreme sau mai tarziu Victoria avea sa se „trezeasca” si sa lupte.
Intai isi studia adversarul, ii afla punctele slabe, insa acestea nu o interesau. Lupta era mult mai palpitanta atunci cand ii folosea calitatile drept arme.
Asa, Dieter era un barbat relativ inteligent si puternic. Nu se lasa cu usurinta dominat, nu pentru ca era puternic ci pentru ca nu stia cum sa iasa dintr-o asemenea situatie. Habar nu avea cum vorbea fiica fostei lui amante despre „calitatile” lui. Daniela il descria simplu: „Nu-i pasa. Raneste oamenii si nici macar nu-si da seama ca a facut-o. Greseste si poti sa ii demonstrezi cu zece tipuri de logica ce erori a facut, ca tot nu pricepe. E brutal si violent, chiar fara sa vrea… Odata s-a plimbat in pielea goala prin fata surorii mele si i s-a parut in regula.”