Dieter - 4
Fosta lui amanta era urata si avea varsta Dorinei. Pe Victoria o ingrozise si o scarbise asta, nu din cauza faptului ca se intamplase, ci pentru ca Dieter nu avusese curajul sa-i spuna: „Stii, fata aia cu care vorbesti tu atat de des, fata aia de varsta ta care lucreaza pentru mine… e fiica fostei mele amante.” Victoria facuse chiar o gafa. O vazuse pe femeie intr-o poza alaturi de Dieter si spusese in fata Danielei: „Ce vaca!”
Daniela tresarise, zambise amar si spusese oarecum indurerata: „E mama!”
„Cum sa fie mama ta? E fosta iubita a lui Dieter. Uita-te si tu ce batrana patetica!”
„E mama!” insistase Daniela. Iar Victoria simtise ca i se rupe ceva in suflet, ca se frange cu un zgomot dureros tot ce mai simtea nobil pentru barbatul caruia ii spusese „DA” fara sa se gandeasca de doua ori. In acel moment il urase. Se simtise mintita si tradata. Murdarita. Dar senzatia trecuse repede, de indata ce in minte incoltise o idee: „Poate i-a fost frica sa imi spuna.”
Dieter ii daduse o alta explicatie: „Mi-a fost rusine!”
Asta era rau. Foarte rau. Victoria facuse mai multe si mai cumplite, insa nimic de care sa ii fi fost rusine. Avea insa doua regrete despre care nu prea vorbea: doua avorturi. Primul pentru ca era prea tanara atunci si al doilea pentru ca fusese nevoita. Fatul era mort.
Rusinea era pentru cei slabi, asa credea Victoria si nimic pe lume nu putea sa ii schimba convingerea. Rusine trebuia sa-ti fie daca pentru ati atinge scopul ucideai visul altcuiva, cu rautate, in deplina cunostinta de cauza. Dar oamenii care faceau asa ceva dormeau bine noaptea, nu aveau complexe sau mustrari de constiinta. Intr-un fel… asa se comporta si Dieter cand nega cu indaratnicie faptul ca viata Victoriei inainte de venirea in Germania fusese de zece ori mai buna.
Insa ce facuse Dieter inainte de a o cunoaste nu avea nici o importanta. Ceea ce conta era prezentul si viitorul lor. Despre viitor Victoria stia numai ca trebuie construit incet si cu rabdare. Prezentul era insa cu totul altcecva. Prezentul era IADUL.