Rounite - Morbach - Exilat de Bunavoie

Casa - 2

November 20th, 2006

Victoria isi privi propria casa. Se simtea inca ciudat sa se gandeasca la aceasta cladire care ii apartinea de fapt lui Dieter ca la propriul camin, dar incerca sa se obisnuiasca. Era, cum e si firesc, alba. Acoperisul negru, tocaria ferestrelor si a usilor alba, dar avea usa de la intrare ornata cu un motiv albastru, culoare care se repeta obsesiv si in interior - pentru ca Dieter iubea albastrul, iar Victoria nu il condamna:cu siguranta daca ar fi fost proprietatea ei in casa ar fi predominat verdele.

Lumina lunii nu afecta cladirea in nici un fel pentru ca luna era faclia caselor de peste drum. Dar pe Victoria nu o mai interesa imaginea astrului noptii. Casa ii ocupa gandurile abuziv. Recent ea cumparase flori pentru a impodobi pervazurile celor doua ferestre care flancau usa de la intrare. Cumparase si jardiniere albastre, iar Dieter se bucurase. Fusese o surpriza pentru el sa nu vada niste ghivece verzi. Acum casa avea un aer destul de vesel si primitor, dar mai era mult de lucru la gradina, insa pentru asta erau necesare investitii, iar problemele financiare cu care Dieter se confrunta nu permiteau cheltuieli inutile. Totusi Victoria era incapatanata si intentiona ca, incet dar sigur, sa infrumuseteze casa si gradina astfel incat sa rivalizeze cu exemplarele cele mai reusite din jur, in ciuda stilului saracacios in care fusese construita.

Casa lui Dieter, fara flori si gradina, ar fi fost cu adevarat urata. Victoria se gandea de multe ori ca arhitectul ori nu avea imaginatie, ori era plictisit de moarte de meseria lui. Totusi cladirea valora 300000 €, suma pe care Victoria nu ar fi platit-o in veci pentru un lucru atat de fad. Mai intai pentru ca niciodata nu si-ar fi putut inchipui ca ar poseda atatia bani si apoi pentru ca se puteau face lucruri mult mai frumoase cu sume mult inferioare. Apartamentul ei din Bucuresti era dovada clara. Interiorul casei lui Dieter salva situatia. Pentru ca barbatul nu avusese prea multi bani pentru mobila (nici cine stie ce gust pentru decoratiuni interioare – sufrageria si holul fusesera „aranjate” de o profesionista), trastura caracteristica incaperilor era spatiul. Pana si camerele mici de la etaj pareau foarte incapatoare.

In camera de zi era doar o masa mare, inconjurata de sase scaune. In living o sofa pe colt, un fotoliu, un camin si rafturi moderne pe care era asezat si televizorul. Tapetul – jumatate albastru, jumatate galben – dadea parterului un aer primitor si cald. Prea multe flori la ferestre, dar asta era o trasatura comuna tuturor caselor germane, iar Dieter iubea plantele, desi uita sa aiba grija de ele si fusese o adevarata usurare pentru el aparitia Victoriei in peisaj. Numai ca Victoriei nu ii placeau plantele de camera. Prefera florile de gradina, pline de culoare si armonie.

« Plantele de apartament au intotdeauna ceva rece si artificial. Ficusul arata de parca e facut din plastic, iar celelalte plante exotice nu sunt nici ele mai presus, nalbele au tendinta sa puta, cactusii sunt acceptabili pentru ca nu necesita ingrijire… iar de restul sa nu mai vorbim ! » asa obisnuia Victoria sa le raspunda celor care o priveau uneori blamand-o pentru lipsa de sensibilitate. Totusi… violetele de Parma… ar fi fost mai mult decat fericita sa schimbe toate plantele exotice din casa cu violete de Parma diferit colorate.

La etaj dormitorul nu era nici el prea complicat: un pat dublu, imens, un sifonier cu spoturi si niste dulapioare care nu contineau prea multe. Noptierele nu ocupau nici ele prea mult spatiu. Camera parea a fi goala, in ciuda dimensiunilor patului. Victoria luase decizia de a muta ficusul din sufragerie in dormitor, dar ideea ei nu fusese prea stralucita, pentru ca aspectul camerei nu se schimbase cu nimic: tot goala parea.

Baia era, in opinia tinerei, cel mai frumos decorata. In ciuda albastrului obsesiv, instalatiile sanitare nu ii dadeau un sentiment rece si impersonal. Totusi si aici mai erau multe de facut: de la inlocuirea unui banal cos de gunoi la instalarea unei cabine de dus.

Biroul lui Dieter era cel mai dezordonat loc: plin de cutii cu hartii ce nu mai erau de mult folosite, reviste imprastiate pretutindeni, pagini imprimate cu cereri, oferte, scheme, proiecte, aruncate la intamplare. Rafturile pentru carti trecusera si ele printr-un razboi, iar praful se lafaia linistit pretutindeni, pentru ca Dieter tot amana curatenia de pe o zi pe alta si nici nu ii permitea Victoriei sa ia taurul de coarne, de teama sa nu piarda vreo informatie importanta. Cum Victoria intelegea cu greu germana, o asemenea atitudine nici nu era de mirare.

Era greu pentru Victoria sa suporte un loc atat de dezordonat, in ciuda faptului ca nici ea nu intruchipa perfectiunea in ceea ce priveste ordinea. Si lucrurile ei erau aruncate incoace si-ncolo, dar fiind mai putine pastrau o ordine aparenta. In plus tanara obisnuia sa arunce lucrurile pe care nu le mai folosea. Pastra doar ce ar fi putut folosi pentru a crea un obiect de arta sau macar ceva util pentru a decora un alt obiect…

Exista la etaj o camera goala. Nu chiar goala pentru ca avea o masa si un scaun. Masa insasi era plina de reviste vechi de trei ani, reviste de specialitate pe care, cu siguranta, Dieter uitase sa le citeasca, iar acum informatiile din ele erau depasite. Victoria hotarase sa transforme aceasta camera in atelierul ei. Insa Dieter trebuia sa puna macar un bec, altfel biroul nu ar fi putut fi folosit la ore tarzii, exact orele acelea in care linistea avea duritatea vesniciei si nimic nu umplea viata mai bine decat un pahar cu vin rosu, sec si computerul care luase locul demodatei coli albe si tocului. Victoria scria din ce in ce mai mult, cu setea singuraticului de a spune lumii prin ce chinuri trecea de cand se dezradacinase… de buna voie si nesilita de nimeni.

Entry Filed under: Capitolul II