Rounite - Morbach - Exilat de Bunavoie

Inapoi - 7

December 1st, 2006

„Baiatul asta simte nevoia sa fie calcat in picioare de o romanca, sau am fata de producatoare!?” fusese gandul ei influentat de trei Tuborg si o vodca plus experienta nefasta din „Flamingo”. Doar era ziua ei de nastere, nu avea un prieten, Scott era inaccesibil, chiar daca o iubea, si trebuia sa plece intr-o misiune a doua zi – cu cercetasii in Delta.

„Atunci vorbesti engleza?” continuase Dieter fara sa tina cont de privirea ei oarecum agresiva.

Victoria il studiase cateva secunde inainte de a raspunde afirmativ. Nu parea genul periculos-scarbos care are in minte un singur lucru. Nu o deranja nici modul in care o studia: cu interes, dar detasat. Ii privise ochii si prima ei reactie fusese sa-l trimita la dracu, pentru ca, o clipa numai, stiuse ca viitorul ei se lega cumva de cel al acestui barbat. Dar alungase gandul de indata ce raspunsese:

„Are vreo importanta daca vorbesc engleza sau nu?”

„Doar speram sa vorbesti germana, pentru ca in engleza nu ma prea descurc!”

„Daca ai fost in stare de o fraza atat de complexa inseamna ca te descurci.”

El zambise. Cu siguranta nu intelesese nici gluma, nici sarcasmul, dar din politete afisase un zambet.

Carmen cocheta cu un barbat pe care abia il cunoscuse. Victoria si-ar fi dorit-o alaturi in acel moment. De obicei cand nu avea chef de flirturi Carmen o ajuta sa scape repede. Amandoua aveau acelasi gen de sarcasm, mult prea usturator pentru „imparicopitatii” care incercau sa le „agate”. Fara Carmen nu avea haz sa trimita un barbat la plimbare, nici sa faca „misto” de el. Ramasese varianta „sa fiu politicoasa si rece”. Varianta la fel de buna ca „ignora-l, ca poate pleaca”. Rezultatele, de cele mai multe ori, nu se lasau mult asteptate. Barbatul in cauza spunea „imi cer scuze daca te-am deranjat” si pleca. Numai ca, de data asta, raceala nu avea cum sa functioneze. Dieter, probabil, nu intalnise prea multe atitudini „fierbinti” in viata. Era neamt.

„De unde esti?” il intrebase.

„Germania!”

„Hm, da? Fantastic! De-a dreptul impresionant. Si ce cauti aici?”

Era un interogatoriu in care agresivitatea nu era controlata, doar mascata de un zambet politicos. Dieter nu parea a fi deranjat de ton, poate pentru ca asemenea subtilitati scapau oricui intr-o discoteca. Muzica acoperea cu succes vocea umana.

„Am venit la o nunta!”

„Ah, ai prieteni aici…”

„Nu. Vecinul meu are. E roman si a fost invitat la nunta unui avocat… sau ceva de genul asta. Oricum, persoana importanta.”

„Si unde e prietenul tau acum?”

„Nu a vrut sa vina.”

Urmase o pauza. Ea nu il mai intrebase nimic, el nu stia ce sa ii mai spuna.

„Am fost in alta discoteca inainte sa vin aici.”

„Da?! Si noi!”

Fusesera in Flamingo, dar plecasera repede pentru ca muzica lasa mult de dorit si mai toti arabii din jur le oferisera sume interesante in schimbul unor servicii sexuale. Vic spusese „pas” de cateva ori, doar ca baietii nu acceptau „NU” cu usurinta. In cele din urma scosese legitimatia pe care scria „Romania - Ministerul Apararii Nationale” pe masa, iar efectul fusese cel scontat. Arabii plecasera, iar cu ei si cheful fetelor de a mai sta intr-o asemenea discoteca. Mersesera apoi pe jos pana la Salsa, pentru ca nici un taxi nu le-ar fi transportat pe o distanta de un kilometru. Dar plimbarea fusese placuta, pentru ca noptile de august au intotdeauna o incarcatura aparte, un fel de pace mistica greu de perceput de profani. „Am fost intr-o discoteca foarte aproape de asta, era tot cu muzica latino.”

Ii spusese Dieter.

„Flamingo?” intrebase ea uimita.

„Parca asa se numea. Oricum nu mi-a placut. Era… ieftina!”

La inceput Victoria se gandise ca probabil le vazuse acolo, dar alungase repede ideea, pentru ca Dieter nu era genul de barbat peste care sa treci pur si simplu cu vederea fara sa ti-l mai amintesti in secunda urmatoare.

„Si noi tot acolo am fost.” I-a marturisit ea.

„Nu v-am vazut.” Si cu asta nelinistile Victoriei fusesera alungate. Spectacolul unor femei care incearcau sa le explice arabilor ca nu sunt de vanzare, de la distanta, putea fi considerat drept o „neintelegere la pret”.

„Oricum ala e un loc unde, cu siguranta, nu o sa mai mergem niciodata. Ce ma enerveaza e ca ne rezervaseram o masa si a trebuit sa platesc cam mult pentru cele treizeci de minute petrecute acolo. Dar destul despre Flamingo. Tu cu ce te ocupi?”

„Sunt inginer.”

Entry Filed under: Capitolul III