Rounite - Morbach - Exilat de Bunavoie

Casa - 5

November 22nd, 2006

Si, dintr-o data, simtul al IX-lea isi scoase ghearele din nou:

„Nu mai e doar o idee, o impresie… Nu! E aerul pe care il respiri in fiecare zi, e focul rece care te arde noaptea cand te trezesti din somn incercand sa respiri si vezi cu uimire ca te sufoci fara nici un motiv aparent; sunt bubele pe care le ai pe fata din cauza pisicii, si stranuturile zilnice care te mira foarte mult, pentru ca doar nu esti racita; sunt orele in care incerci sa-l convingi pe el ca valoarea ta nu se reduce la a sterge praful , a gati si a spala rufele; e ceea ce simti atunci cand iti ignora sfaturile; e ceea ce simti atunci cand il auzi vorbind numai despre acelasi lucru: la masa, in pat, la discoteca, in drum spre un loc pe care l-ati ales pentru a va relaxa: banii! Banii pe care nu ii are. Acest subiect blestemat pe care credeai ca l-ai pus in urma pentru totdeauna in momentul in care ai plecat; acest lucru de nimic fara de care nimic nu ar exista, pentru ca oamenii i-au dat valoare universala, iar cel pe care tu l-ai ales sa-ti fie sot, cel pe care Destinul ti l-a dat in dar de ziua ta, are profunzimea unei gaini si inteligenta unui sobolan, iar mintea lui nu concepe altceva decat cum sa faca mai multi bani. E lesne de inteles de ce, se vede cu ochiul liber, dar tu, o fata a carei cultura depaseste intrucatva inteligenta unui sobolan, nu concepi ideile obsesive, nu-i asa? Si de fapt nici macar nu te doare asta prea tare cat te doare faptul ca ti-a promis ca o sa te ajute sa te integrezi in peisaj, dar nu a facut altceva decat sa te ignore si sa te umileasca, poate fara sa vrea, din prima clipa in care te-a adus aici. Si acum spui ca aceasta Casa este rece? Dar el? Ce te impiedica sa-l vezi pe el? Tencuiala peretilor? Acoperisul? Formele fade, fara pic de expresie artistica?”

Uneori Victoria si-ar fi dorit sa nu fi aflat niciodata ca poseda „simtul al IX-lea” pentru ca o aducea in pragul unei descoperiri cu gust de cucuta, pentru ca o inraia, iar esenta ei era una romantic-idealista. Doar ca atunci cand realitatea doare, romantismul nu are sanse de supravietuire… Nu sanse reale. Poate doar o minune?

Sau mai avea Victoria oare un soi de romantism muribund care facea eforturi uriase de a respira, si se manifesta uneori de parca ar fi fost viu si in putere, ca atunci cand ea pregatea o cina la lumina lumanarilor, sau isi pregatea o cada cu spuma si imbalsama aerul cu parfum de mosc? Oare ce era cand il privea pe Dieter dormind si inima i se umplea de atata dragoste incat parea ca o sa-si opreasca bataile pentru totdeauna, iar tinerei nu i-ar fi parut rau sa paraseasca lumea luand cu ea o asemenea imagine? De ce trebuia sa rasara soarele, sa inceapa o noua zi incarcata de vesnicele probleme ce distrugeau linistea si armonia oricarui camin? De ce trebuia sa se mai trezeasca si sa vada ca traieste intr-o lume rece, intr-o casa trista, straina? Si ce se intampla daca iesea din casa ei pentru a se bucura macar de farmecul naturii? Natura era fada si ea, goala ca sufletul tinerei… O natura rece… Natura din Morbach.

Entry Filed under: Capitolul II